Banca Transilvania, Petrom și alții, “îngropați” în două ore: ce trebuie să știe românii despre miliardele de lei pierdute la bursă

de: Cojocaru Cristian
04 03. 2022

Actualul context al conflictului armat de pe teritoriul Ucrainei se resimte și la bursă. Astfel, Banca Transilvania și Petrom au fost „îngropați” în doar două ore, pierzând sute de milioane de euro.

Bursa de la București a înregistrat tranzacții la care nu se așteptat nimeni. Astfel, 12 miliarde de lei, echivalentul a 2,4 milioane de euro, s-au evaporat în primele 90 de minute de la tranzacționare, în cadrul ședinței de vineri de la Bursa de la București. În urma acestor tranzacții, capitalul total al companiilor au scăzut drastic, de la 212 miliarde de lei la aproximativ 200 de miliarde de lei.

Acest lucru are la bază climatul extrem de tensionat și care este dominat de către vânzători. În timp ce indicele principal BET a scăzut cu 5%, minusurile par să fie la ordinea zilei. Din cauza informațiilor potrivit cărora bombardamentele din Ucraina efectuate de către ruși au cauzat un incendiu la cea mai mare centrală nucleară din Europa, această ipoteză ridică nenumărate semne de întrebare și temeri ale unui potențial dezastru nuclear.

Banca Transilvania și Petrom pierd 200 de milioane de euro în doar două ore

Autoritățile ucrainiene au declarat apoi că incendiul respectiv care a avut loc într-o clădire de instruire a instalației a fost stins. Cu toate acestea, investitorii de pe piețele de capital au reacționat extrem de negativ, făcând ca banii să se evapore într-o perioadă de timp foarte scurtă.

Astfel, la București, Banca Transilvania a cunoscut o scădere de 7 puncte procentuale, ceea ce reprezintă că cea mai mare bancă din România pierde aproximativ 1 miliard de lei capital, în timp ce Petrom scade cu 5 procente, însemând o pierde de 1,2 miliarde de lei. Printre celelalte companii care au înregistrat pierderi se numără Chimcomplex cu un minus de 14%, ceea ce înseamnă o traiectorie descendentă de 800 de milioane de lei, iar Nuclearelectrica a înregistrat un minus de 400 de milioane de lei.

„Vedem panică în piețele locale și o corelare cu piețele europene, unde vedem scăderi importante pe toți indicii. În continuare vedem că rezultatele financiare preliminare nu mai sunt luate în calcul, fiind cântărit mai mult riscul geopolitic actual”, a spus Radu Cojoc, broker al Goldring.